vineri, 24 octombrie 2014

Traieste viaţa pe care o meriti !



Eşti aici ca să îţi schimbi viaţa şi noi suntem aici să te ajutăm. Vrem să te conducem pe cărarea spre succesul adevărat pentru ca atunci când tu ai succes, cu toţii avem. Ghidul Diamond Rush o să te înveţe ce trebuie să ştii ca să începi de azi să ai clienţi şi să sponsorizezi parteneri! O să îţi arătăm cum să-ti concentrezi timpul şi eforturile pe acele activităţi care îţi aduc rezultate. 
                                                  <<<<<<<<<<>>>>>>>>>>>>>
Nu ar trebui să confunzi experienţa personală cu învăţarea – adevărată învăţare e cel mai bine realizată prin modelarea acţiunilor tale după cei care au obţinut succesul şi să faci EXACT ceea ce au făcut ei. 
                                                <<<<<<<<<<<<<>>>>>>>>>>>>
Oamenii de succes au învăţat cum să ajungă la rezultate folosind calea cea grea. Ei au pavat deja drumul pentru tine.
  
Uite ce trebuie să faci:
1.    Ia-ţi angajamentul să faci afacerea cel puţin 1 an! Ca orice altă afacere, ai nevoie de timp ca să dezvolţi calităţiile necesare. Vestea bună e că vei câştigă în timp ce înveţi. Prea mulţi oameni încearcă pentru 1 lună, 2 şi apoi renunţă. Aşa ca, e bine sa ai mentalitatea potrivită la început! Dacă o să ni te alături cel puţin 1 an o să ajungi la acel punct în care nu vei mai vrea să te opreşti.
2.    Foloseşte produsele în fiecare zi ca să fii propriul tău "cel mai bun " client.
3.    Caută oameni deschisi să vadă informatia si care vor sa devina parteneri
4.    Învaţa-i pe cei din urma să înmulţească acţiunile tale făcând ceea ce faci tu.
Mai mult, transmite-le dorinta si mai ales viziunea a ceea ce se poate intampla in viata lor daca vor urma zilnic sistemul timp de un an de zile, daruind informatia tuturor prietenilor lor, fara sa gandeasca in locul lor.

Ofera-le doar informatia si lasandu-i pe ei sa decida asupra viitorului lor.

IN CONCLUZIE, tot ce avem de facut atat noi cat si cei care vin dupa  noi,
SA DARUIM INFORMATIA , prefesionist urmand sistemul, urmand cei patru pasi din GHID.

Facand asta vom fi platiti regeste si INSTANT conform unui plan de marketing legal , moral si functional de 10 ani in peste 140 de tari, pentru mai mult de 150 de mii de parteneri.

 Acest plan este bazat pe ”A OPTA MINUNE A LUMII” cum ii spune Einsten multiplicarii sau cresterii exponentiale. Vezi exemplele de mai jos si bucura-te de ceea ce ti se ofera acum.



Un exemplu de castiguri cu Pacheul Elite 

Un exemplu de castiguri cu Pachetul Pro


Ţine minte:
·         Duplicarea echipei tale va veni din şi va fi insuflată prin modelarea comportamentului tău: ceea ce văd oamenii tăi ca tu FACI – nu ceea ce SPUI – este ceea ce ei vor copia.
·         Dacă nu se află în acest ghid, nu face acel lucru. Nu o să funcţioneze sau nu poate fi copiat de ceilalţi.
FĂRĂ DUPLICARE = COMISION MIC
Talk Fusion a întocmit acest ghid ca să te înveţe sa ajungi de la 0 la Diamant în 200 de zile sau chiar mai puţin.
Nu trebuie să inventezi cum să inviti pe cineva sau să ţii o prezentare sau cum să faci închiderea. Noi am făcut asta înaintea ta, pentru tine. Adu-ţi aminte: nu trebuie să “vinzi” ca să ajungi în vârf, trebuie să copiezi. 
                                                              < $$$$$$>

Companiile bune sunt dependente de oameni, companiile grozave sunt dependente de un sistem. 
                                                              <$$$$$$>
De aceea suntem atât de entuziasmaţi la Talk Fusion. Avem potenţial nelimitat cu un sistem extraordinar de duplicare care poate fi urmat de oricine, avem : 
                        produsele numarul 1 de pe piaţă, 
                       o sincronizare perfectă şi 
                       primul plan de compensare cu plată instantă. 


Cei care au performanțe mari în Talk Fusion se concentrează pe a-și învăța echipa cum să conducă sistemul și cum sistemul conduce afacerea. Prioritatea numărul 1 este să se asigure că toată echipa știe și învață cei 4 pași. Adevărata măsurare a puterii unei echipe este numărul de lideri din ea care urmează și      invață sistemul.
Poți să ai el mai bun produs și cel mai bun plan de compensare din lume, dar dacă nu înveți să distribui produsul prin utilizarea sistemului, nu o să ajungi la visele tale.

Uite formula pentru multiplicare si succes:
 „Condu un grup de oameni să facă complet câțiva pași, 
                                                  acțiuni simple, pentru o perioadă susținută de timp.”

Urmează regula 2 în 72! Daca vrei sa vezi ce ar putea face pentru tine, sau daca vrei sa intelegi tabelul de mai jos, contacteaza-ma. 


Una dintre marile greșeli facute de partenerii noi este de a încerca altfel decat este trecut in ghid ei complicand situația. Adevarata duplicare o să se întâmple când te concentrezi pe acțiuni pe care toată echipa le poate urma.

 Ai vreo intrebare , vreo nelamurire? 
     Nu o lasa sa te tina in calea spre succes .
         Cere raspuns, cere o lamurire acum!

              ...lasa un comentariu  sau suna la tel.0752127398
 Cu drag si stima Grig Zlamparet

 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu